Cele mai frumoase ținute de la MTV Video Music Awards

In Couture by monica-munteanuLeave a Comment

A început acel moment al anului: urmează evenimentele de premiere în muzică, filme și televiziune. Deci un sezon plin de spectacole și modă pe covorul roșu, care, îndrăznim să spunem, este mai captivantă decât săptămâna modei. Oare ce și pe cine vor purta vedetele tale preferate? Nu trebuie să aștepți foarte mult ca să afli răspunsul la această întrebare. Ieri seară (în același timp cu finalul de sezon Game of Thrones – cum alegi la ce să te uiți?) starurile au pășit pe covorul MTV Video Music Awards. Și nu au dezamăgit deloc, căci show-ul a început cu mult înainte ca Katy Perry (gazda emisiunii) să urce pe scenă.

Ținutele de la MTV Video Muzic Awards au variat de la costum – sacou și pantaloni – la femei până la rochii de ballroom dar și tricouri purtate ca rochie. Fiecare după cum s-a simțit și ce a vrut să exprime. Ce este minunat la MTV VMAs – pentru fashioniste – este că nu există un dresscode. Vedetele se îmbracă ca să impresioneze și să rămână în istorie. Cred că vă aduceți aminte și acum faimoasa rochie jungle purtată de Jennifer Lopez acum, să fie?, vreo 15 ani. Și acum actrițele și cântărețele s-au întrecut în stil și eleganță.

Dar să nu ne mai întindem prea mult la vorbă. Am făcut o selecție cu cele mai frumoase ținute de ieri noapte. Spune-ne care îți place cel mai mult și ce alte rochii ai adăuga listei?

Pentru mai multă inspirație și sfaturi, urmărește-ne pe pagina de FacebookPinterest și pe blog. Fii cu ochii pe site pentru noile noastre colecții de rochii de mireasă și rochii de seară couture.